Remetea Chioarului este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Maramureș, Transilvania, România. Se află în partea sud-vestică a județului, la 18 km distanță de municipiul Baia Mare. Prima atestare documentară: 1566 (Remethe). În această zonă s-a aflat Cetatea Chioarului, construită în secolul al XIII-lea, ca cetate de pază. Ea a aparținut multă vreme voievozilor din Maramureș iar în 1718 a fost demantelată. Centrul politic și militar al domeniului Chioar, cetatea de piatră a fost ridicată în secolul al XIII-lea (atestată documentar în 1319) pe un câmp izolat, într-o cotiturăra râului Lapus: "Cetatea este situată la peste 400 m altitudine, pe șeaua unui deal înconjurat de apa Lapusului, care realizează la poale un defileu între stânci" (Viorica Ursu, Traian Ursu, 1980). În anul 1378, cetatea a fost donată voievozilor Balc, Drag și fratelui lor Ioan, urmașii voievozilor Dragoș din Maramureș, care au păstrat-o până la stingerea ultimului reprezentant al familiei (1555). Dintr-un document din 1556 rezulta ca domeniul Chioarului cuprindea 67 de localități. Intre 1599 si 1600, cetatea si domeniul s-au predat armatei lui Mihai Viteazul. La acea data Chioarul a devenit district - parte a unui comitat, cu o anume autonomie. Dupa 1662, Mihai Teleki este numit in functia de capitan al Cetatii Chioar, ulterior familia extinzandu-si influenta asupra intregului tinut. Spre sfarsitul secolului, rascoala lui Rákoczi matura Transilvania, iar chiorenii profita de ocazie si se ridica impotriva lui Teleki. Dupa Pacea de la Satu Mare (1711), "autoritatile nobiliare austriece hotarasc daramarea Cetatii Chioar, pentru a se evita regruparea aici a fortelor antihabsburgice", fiind dărâmată cu tunurile în 1718.

Prezentare 5 din 10 Itemi

Toggle Filters
Numar
Sortare dupa
Ordine

Remetea Chioarului este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Maramureș, Transilvania, România. Se află în partea sud-vestică a județului, la 18 km distanță de municipiul Baia Mare. Prima atestare documentară: 1566 (Remethe). În…

Poliția română face parte din ministerul afacerlor interne și este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și…