Costiui

Coștiui (în maghiară Rónaszék și în ucraineană Коштіль) este un sat în comuna Rona de Sus din județul Maramureș, Transilvania, România. Satul Coștiui este situat în nordul României, în Depresiunea Maramureșului, fiind mărginit de localitatea Bârsana în Sud, localitatea Valea Stejarului în Sud-Vest, localitatea Petrova în Est și localitatea Rona de Sus în Vest. Satul Coștiui se situează pe DN186A, la o distanță de 20 de km de municipiul Sighetu Marmației, 47 de km de orașul Vișeu de Sus și 80 de km de municipiul Baia Mare. Există o varietate de familii care se regăsesc în această zonă în perioada 1881-1977 și anume: maghiari, ucraineni, germani, slovaci, români, polonezi și alte minoritățiPotrivit Dicționarului geografic al Ungariei, de Fenyes Elek din Buda 1851, satul Coștiui a fost o comună locuit de maghiari, ruteni și germani, iar în ceea ce privește confesiunea acestora era romano-catolică și aproximativ 652 de greco-catolici. Volker Wollmann menționează bronzurile și uneltele de minerit din corn, datate în epoca târzie a bronzului de la Coștiui, care au fost găsite în secolul al XIX-lea într-o mină de sare, la adâncimea de 16 m. Localitatea Coștiui a fost atestată documentar, pentru prima oară, în anul 1353. După alte surse, prima atestare datează din 1474 (castellum Ronaszek). Calea ferată Sighet – Coștiui (15,6 km) a fost inaugurată la 1 ianuarie 1883. Băile sărate de la Coștiui au fost deschise în anul 1967. Denumirea de ''Coștiui'' ar proveni, după unii istorici, de la cuvântul ''castelum''. În urma unor descoperiri arheologice au fost atestate urme ale castelului Apoffy și unele vase din ceramică, care ar data din secolul al Xlll lea, respectiv al XlV lea. Satul Coștiui se află într-o zonă cunoscută încă din antichitate datorită instalării romane, dar și dace. Chiar dacă Imperiul Roman și-a extins dominația teritorială, în zona aceasta trăiau încă daci liberi. Mai târziu, în Evul Mediu, situația Maramureșului Voievodal și istoric, în țara lui Dragoș și Bogdan, a fost deplin cristalizată în satul Coștiui, unde din cele mai vechi timpuri odată cu deschiderea minelor de sare a existat o creștere demografică tot mai mare datorită faptului că minerii care veneau să lucreze în zona aceasta se instalau împreună cu familia lor aproape de zona de lucru. Microrelieful vechilor suprafețe cu exploatări de sare, cu numeroase excavații sau surpări, ocupate azi de bălți, mlaștini sau cu vegetație halofită, prezente în sărăturile de la Coștiui certifică exploatarea antică, la suprafață, a sării în excavații cu diametre cuprinse între 4–15 m, respectiv cu adâncimi de până la 10 m. Exploatări de sare cunoscute din antichitate sunt și cele de la Coștiui. Sarea miocenă a fost în trecut exploatată între Coștiui și Rona de Sus prin mai multe ocne. Salina, deschisă încă din secolele XIV-XV, a fost definitiv închisă în anul 1933, din cauza nerentabilității. Cu excepția ocnei Apaffi (în maghiară Apaffibánya și în germană Apaffi), care a funcționat între anii 1590-1766, toate vechile ocne sunt prăbușite și umplute cu apă. Ocna Apaffi, începută în anul 1580, este singura ocnă de sare din Maramureș care are formă de clopot. Ulterior, au fost excavate numai mine cu profil trapezoidal. Puțul vertical al ocnei Apaffi are o intrare pe care este așezat un grilaj metalic. În perioada interbelică ocna Apaffi era încă vizitabilă. În vecinătatea ocnei Apaffi se află lacul Ferencz-Francisc, rezultat în urma surpării minei omonime.