Adresa & Contact

Adresa noastra

Strada George Coșbuc nr. 31, Baia Mare

GPS

47.6572336, 23.568733

Spitalul Județean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare reprezintă unitatea sanitară cea mai importantă a judeţului Maramureş, asigurând asistenţa medicală de specialitate a peste 511.000 de locuitori ai judeţului, iar pentru unele specialităţi (cardiologie intervenţională: implant stimulatoare cardiace şi defibrilatoare automate interne, neurochirurgie, chirurgie vasculară periferică), deserveşte şi bolnavii din judeţele limitrofe – Satu Mare şi Sălaj. Această unitate constituie un important reper al vieţii medicale din partea de Nord-Vest a ţării, care onorează marile şcoli de medicină din Bucureşti, Cluj, Timișoara, Târgu-Mureș sau Iaşi, unde s-au pregătit cele câteva generaţii de oameni cu suflet care au dat sens existenţei Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

Serviciile medicale spitaliceşti se acordă pe baza recomandării de internare din partea medicului de familie, a medicului de specialitate din unităţile sanitare ambulatorii şi prin Unitatea de Primire Urgenţe, pentru urgenţele medico-chirurgicale. Spitalul Judeţean de Urgență “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare este singura entitate din judeţ care poate asigura managementul medical pluridisciplinar al cazurilor de mare complexitate, celelalte fiind centrele universitare Cluj-Napoca, Oradea şi Târgu Mureş. Principalele motive sunt bunul renume al specialiştilor noştri, dar şi competenţa celorlalte unităţi.

Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare este acreditat să efectueze studii clinice în domeniul medicamentului prin Ordin de Ministru şi dispune de o reţea IT complexă. Laboratorul de Analize Medicale al spitalului este competent să efectueze activităţi de analize medicale, conform Certificatului de Acreditare RENAR.

Din punct de vedere patrimonial, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriș” are calitatea de administrator al bunurilor aflate în proprietatea Consiliului Județean Maramureș, ca reprezentant al statului.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesați site-ul web al Spitalului Județean din Baia Mare, la adresa http://www.spitaljbm.ro.

DATE DE CONTACT

Ambulatoriul Integrat de Specialitate
Strada George Coșbuc nr. 31
FIŞIER – Tel: +40 262.275.108 – Programări consultaţii

Laborator de recuperare, medicină fizică și balneologie
Strada Progresului nr. 17
FIŞIER – Tel: +40 736.104.794 Programări consultaţii

Cabinet de Planificare Familială
Policlinica nr. 2
Strada Progresului nr. 17, la etajul I
Tel: +40 736.104.530

Secția de Medicina Muncii – Boli profesionale
Strada Progresului nr. 17
Tel: +40 262.214.522 (număr de telefon portat în rețeaua Vodafone)

Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi
Strada Gheorghe Marinescu nr. 3
Tel: +40 262.422.007