Învăţământul universitar băimarean continuă, la scara exigenţelor contemporane, o veche şi apreciată tradiţie academică existentă pe aceste meleaguri.
Încă din 1388 functiona la Baia Mare o scoală superioară sub conducerea rectorului Teodoric, cunoscut cărturar, ce profesase înainte la Brasov. Mărturii istorice vorbesc de „Schola Rivulina” ce funcţiona în 1547 la Baia Mare, si care s-a transformat în 1673 în colegiu, mentionat dupa o suta de ani în „Geografia generală” de la 1773 a lui Johannes Huber.
Apariţia în 1748 a „Inspectoratului superior minier” din Baia Mare a dus la reorganizarea întregului sistem minier. În 1864 s-a înfiinţat prima scoală minieră, cu durata studiilor de 3 ani, având ca scop pregătirea cadrelor necesare organizării şi conducerii minelor. Aceasta a fost multă vreme singura scoală de profil din Transilvania. În anul 1937, Scoala Miniera se transforma în Scoala de conductori tehnici minieri si chimico-metalurgi, iar din 1945 devine Şcoala de Subingineri, cu durata studiilor de 4 ani, care în 1949 s-a mutat la Brad, primind gradul de Institut de Ingineri.
Păstrarea unor tradiţii etno-lingvistice aproape unice în acest nord de ţară româneasca, dar şi dezvoltarea impetuoasă a oraşului Baia Mare, impun înfiinţarea, în 1961, a Institutului Pedagogic de 3 ani, cu 3 facultăţi: Filologie, Matematica si Stiinte Naturale si Agricole, primul pas spre dezvoltarea învatamântului universitar baimarean. Câţiva ani mai târziu, ca o recunoaştere a meritelor învăţământului minier din zona şi a necesităţilor industriale, reapare Institutul de Subingineri Baia Mare, iniţial sub patronajul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1969).
Evoluţia rapidă a învăţământului superior din Baia Mare a fost urmată, în mod firesc, de întemeierea, la 1 octombrie 1974, a Institutului de Învatamânt Superior, cu două facultăţi: Facultatea de Învăţământ Pedagogic, cursuri de zi, cu 3 specializări: Filologie – 4 ani, Matematică – 3 ani, Ştiinţe Naturale şi Agricole – 3 ani şi Facultatea de Învăţământ Tehnic, cu 4 specializări: Mine, Electromecanică tehnologică minieră, Metalurgie Neferoasă, Construcţii civile, industriale şi agricole, pregătind subingineri la cursuri de zi – 3 ani – şi cursuri serale – 4 ani. La 1 octombrie 1984, Institutul de Învăţământ Superior din Baia Mare trece sub patronajul Institutului Politehnic din Cluj Napoca sub denumirea de Institut de Subingineri.
În iunie 1990, Institutul de Subingineri îsi recapătă autonomia şi revine la vechea denumire de Institutul de Învăţământ Superior din Baia Mare. În martie 1991, prin Hotărâre Guvernamentală, Institutul de Învăţământ Superior se transformă în Universitatea Baia Mare, care în 1996 primeşte denumirea actuală de Universitatea de Nord.