Uniunea Vatra Românească este o organizație neguvernamentală naționalistă de extremă dreapta,[1] înființată pe 7 februarie 1990 la Târgu Mureș.[2]
Organizația este considerată ultranaționalistă,[3][4][5] alături de organizații precum Partidul România Mare[6] și Noua Dreaptă,[7] întreținând un discurs șovinist.[8]
Există controverse asupra faptului că apariția organizației a fost facilitată de foști ofițeri ai Securității.[2]
Uniunea este prima organizație ultranaționalistă din estul Europei care a devenit proeminentă după prăbușirea sistemului comunist,[9] organizată explicit ca și răspuns al formării UDMR, considerând Uniunea Maghiară un pericol pentru unitatea României.[4]
Primul președinte al organizației, Radu Ceontea, a fost ales inițial cancelar în cadrul primei conferințe naționale a organizației, în 1990. A doua conferință de acest gen a avut loc la Târgu Mureș în iunie 1991. Iosif Constantin Drăgan, fost membru al Gărzii de Fier care a finanțat numeroase activități extremiste, a fost ales președinte de onoare, Zeno Opriș a fost ales președinte, iar Radu Ceontea președinte fondator.[4]
În ciuda conflictelor interetnice violente din martie 1990 de la Târgu Mureș încurajate de organizație, care se bucura de popularitate printre românii din Transilvania, Vatra Românească a primit sprijinul președintelui interimar de atunci al României, Ion Iliescu, și al partidului reprezentat de acesta, Frontul Salvării Naționale, în speranța creșterii popularității partidului în zonă. În acest sens, Uniunea a obținut spațiu considerabil de publicare în ziarele pro-guvern, de care s-a folosit ca și rampă pentru promovarea fățișă a sentimentelor xenofobe, în special antimaghiare.[10][11]
Potrivit liderilor organizației, Vatra Românească nu avea ambiții să devină partid politic; cu toate acestea, organizația și-a coordonat activitățile cu PUNR, brațul politic al Uniunii, lăudându-se cei aproape 4 milioane de membri simpatizanți la începutul anului 1992.[4] Organizația a profitat de capacitatea mobilizatoare a ultranaționalismului pentru a câștiga teren politic, oferind un vehicul gata format politicienilor populiști dispuși să exploateze sentimentele de identitate de grup, teama de o potențială răzbunare a maghiarilor și îngrijorarea românilor privind nesiguranța economică în contextul începutului anilor 1990, obținând un număr semnificativ de locuri prin PUNR în alegerile parlamentare din 1992.[12]
Ramura politică a organizației a fost Partidul Unității Naționale Române (PUNR), partid care a fost absorbit de Partidul Conservator (PC) în data de 12 februarie 2006.[2]