Primele informaţii, indirecte, le avem datorită Diocezei greco-catolice de la Gherla şi apoi de Muncacsi. Pentru Dioceza Gherla avem Anuarul din 1853 iar pentru Dioceza Muncacs, Anuarul din 1847 şi 1856. Potrivit datelor cuprinse în aceste Anuare, populaţia de rit greco-catolic din Baia Borşa aparţinea de Parohia de Jos – Borşa.
În cadrul acestei parohii, în anul 1847, exista o şcoală confesională cu 66 de şcolari, învăţător fiind Grigore Mihaly. Pentru filiala Baia Borşa sunt înregistraţi 81 de greco-catolici, fără a se specifica câţi dintre aceştia erau copii şi frecventau şcoala confesională din Borşa. Pentru anul 1853 şcoala confesională din Borşa – Parohia de Jos avea un număr de 45 de şcolari. Aceeaşi situaţie, ca mai sus, pentru Baia Borşa unde sunt înregistraţi 133 de credincioşi greco-catolici fără a se specifica câţi dintre ei erau copii de vârstă şcolară.
Tot pentru anul 1853 este specificat numele învăţătorului şi anume Ioan Mihaly şi numele preotului paroh, anume Mihail Szalka. Pentru anul 1856 şcoala confesională mai sus menţionată avea un număr de 58 de şcolari iar la Baia Borşa erau înregistraţi un număr de 95 de credincioşi greco-catolici. Preot paroh era acelaşi Mihail Szalka iar cantor şi învăţător Ioan Mihaly.
În Anuarele respective se mai menţionează şi faptul că, la cele două şcoli confesionale din Borşa, Parohia de Sus şi Parohia de Jos, limba de predare era limba română. De altfel, cu ocazia vizitei întreprinse în anul 1860 în Maramureş, episcopul greco-catolic de la Blaj, care îi patrona şi pe greco-catolicii maramureşeni, şi anume Ion Alexi, dispune ca la şcolile confesionale de aici să fie numiţi numai învăţători români. Acelaşi episcop, într-o circulară trimisă preoţilor greco-catolici din subordinea sa, la 18 august 1860, menţiona: ,,Dorinţa noastră, a tuturora, este a susţinea limba română, aceasta a o învăţa, studia şi mai ales tinerimea cu cea mai mare diligenţă să se apuce de ea…”
Probabil că, Borşa va beneficia de unul din cei 120 de absolvenţi pe care i-a dat Preparandia din Sighet în cei 10 ani de activitate a sa din 1862 şi până în 1872, Preparandie al cărei scop era: ,,Să înalţe naţiunea la acea stare politică însemnată la care este de secole chemată!”
Revenind la Baia Borşa, în anul 1885, locuitorilor de aici li se respinge cererea de a li se înfiinţa şcoală pe motiv de economii bugetare. De altfel, în anul 1898, la nivelul Maramureşului istoric, nu existau decât 28 de şcoli primare cu limba de predare maghiară şi care erau frecventate de 48 de români.
Mai târziu, în anul 1907, Legea şcolară, cunoscută şi sub numele de ,,Legea Appony”, desfiinţa şcolile confesionale române, slovace şi sârbe pe care le înlocuiau cu şcoli de stat cu limba de predare exclusiv maghiară. Aceste măsuri, prin care se urmărea maghiarizarea forţată, au devenit şi mai dure începând din anul 1913 o dată cu guvernarea lui Istvan Tisza.
Pentru perioada dintre cele două războaie mondiale nu avem informaţii despre starea învăţământului din Baia Borşa. Potrivit unor informaţii neverificate aici ar fi funcţionat o şcoală a cărei arhivă ar fi fost incendiată în timpul celui de al doilea război mondial. Perioada dintre cele două războaie mondiale nu a fost, totuşi, o perioadă fastă pentru învăţământul din zonă. O dovadă în acest sens ne-o oferă Gimnaziul ,,Bogdan Vodă” înfiinţat la Vişeu de Sus în anul 1919 şi care şi-a încetat activitatea în 1931 din motive de economii bugetare.
A urmat perioada de după al II-lea război mondial, perioada anilor 1945-1947. este perioada în care autorităţile militare sovietice, foarte numeroase în nordul Transilvaniei din cauza planului de dislocare a trupelor sovietice, au tratat această zonă, deci şi Maramureşul, ca protectorat sovietic şi autorităţile maghiare ca pe însărcinaţii lor speciali.
În asemenea împrejurări, este firesc ca învăţământul să nu constituie o preocupare pentru autorităţi. Situaţia se pare că intră în normalitate începând cu anul 1948 de când datează şi primul catalog existent în arhiva Şcolii Generale nr. 7 Borşa Baia. Potrivit datelor cuprinse în acest catalog, fiinţau următoarele clase:
Clasele I – II – învăţător Lahner Elisabeta
Clasa I – 34 de elevi;
Clasa a II-a – 16 elevi.
Limba de predare era maghiara, limba română fiind obiect de studiu alături de alte 11 obiecte de studiu.
Clasele III – IV – învăţător Kadar Alexandru
Clasa a III-a – 20 de elevi;
Clasa a IV-a – 7 elevi.
Limba de predare era maghiara, limba română fiind obiect de studiu.
Clasele I – II şi III – IV – analfabeţi, învăţător Mihai Suciu
Clasa I – 39 de elevi;
Clasa a II-a – 16 elevi;
Clasa a III-a – 4 de elevi;
Clasa a IV-a – 3 elevi.
Limba de predare era româna.