Prima şcoală din Baia Sprie este menţionată într-un document semnat de episcopul Andrei Bacinschi că datează din 1752.Se pare că, în 1848,din lipsa spaţiului, şcoala îşi desfăşura activitatea într-un grajd de vite, până în 1859 când apare prima clădire de şcoală confesională de maici, cunoscută şi azi sub denumirea de ZARDA .Şcoala va fi condusă de maici până in 1948 când odată cu naţonalizarea din anul 1948 , acestea vor fi nevoite să părăsească vechiul lor edificiu.Aşadar, în clădirea ZARDA va funcţiona Şcoala Primară de Stat , azi Şcoala cu clasele I-VIII Nr 1 Baia Sprie.
Datorită prestigiului şcolii şi implicit al dascălilor , numeroşi elevi au dorit să studieze aici, astfel se construieşte o nouă clădire lângă Primăria Oraşului Baia Sprie, în care îşi vor desfăşura activitatea clasele I-III.