Adresa & Contact

Adresa noastra

Nr. 752, Cicarlau

GPS

47.691970179161, 23.400707245163

„Școala de vară” este un proiect care ține cont de specificul local al comunității, luând în considerare propunerile și așteptările formulate de copii. Astfel, s-au propus activități care să-i țină aproape de școală, să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută și instructivă a vacanței, nu doar pe parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului, ci și pentru cel petrecut mai apoi acasă, cu grupul de prieteni, colegi, vecini, rude sau chiar individual.

Dincolo de toate acestea, esența proiectului este socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Copiii învăță să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună. Experiențele de grup încheagă prietenii, dărâmă bariere și prejudecăți, dau naștere la solidarități și adaptări la situații sociale în miniatură.

Peste 60 de copii au participat gratuit la activități instructiv-educative care s-au desfășurat la școala și sala de sport din localitate, activitățile fiind diverse, cele mai multe desfășurându-se în cadrul unor ateliere: jocuri de autocunoaștere, dans, teatru, gătit, curs de prim-ajutor, concurs de biciclete, de șah, jocuri recreative și sportive. Pe lângă aceste activități, copiii au avut parte și de o excursie în Turul Maramureșului în care au vizitat Cimitirul vesel de la Săpânța, Mănăstirea Peri, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, Mănăstirea Bârsana și Ferma de struți Tomșa din Călinești.

Timp de 5 zile, copiii au fost coordonați în activități de prof. înv. primar Ghiur Mirela, prof. Fodor Daniela Valentina, prof. Ionce Angelica Valerica, prof. înv. primar Petrișor Ombreta, în colaborare cu prof. Alexandrescu Adina, prof. înv. primar Bodi Carmen, prof. Man Cristian, prof. Marinca Margareta, prof. Mureșan Izabela, prof. înv. primar Rus Bianca, prof. Silaghi Alina și prof. înv. preșcolar Zete Monica.