Educaţia este o cultură a caracterului, o obişnuinţă contra naturii, dar şi singura care-i distinge pe oameni. Este o artă, care face să treacă conştientul în subconştient, este un fapt al şcolii, şi al unei virtuţi, pe care o porţi cu tine. Corpul profesoral este format din cadre didactice de prestigiu, cu competenţe profesionale şi metodice deosebite, care au obţinut rezultate foarte bune, cu elevi olimpici. Avem experienţă în învăţământul liceal, instituţia noastră fiind prima unitate de învăţământ particular autorizată de M.E. din Maramureş.
►Oferă tuturor elevilor posibilitatea de a studia într-o unitate de învățământ proprie, o clădire nouă, modernă, dotată la standarde europene, într-un mediu elevat și elegant.
►Mediul educațional este unul de siguranță și securitate deplină.
►Oferă tuturor elevilor posibilitatea de a învăța să utilizeze calculatorul, inclusiv în domeniul comunicațiilor pe internet.
►Școala asigură o excelentă pregătire teoretică și practică, în foarte bune condiții, pentru învățarea limbilor străine (pe grupe, nu pe clase).
►Pentru elevii din învățământul particular, care participă la concursurile școlare și la examenele naționale – bacalaureat, se organizează ore de meditații suplimentare, gratuit.
►Elevii liceului nostru au obținut rezultate deosebite la concursuri și olimpiade școlare, la sesiuni de comunicări științifice județene și naționale, la examenele de bacalaureat.
►Școala organizează programe educaționale și parteneriate cu școli din țară și din alte țări europene.
►70% dintre absolvenţii şcolii noastre urmează cursuri universitare.
►Conform precizărilor din Legea Educației Naționale, Capitolul VIII – Finanțarea în învățământul preuniversitar, art. 101, alin. 2 „Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul postliceal special de stat. Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.”
►Gratuitate privind studiile elevilor, la forma de învățământ cu frecvență, care se înscriu la unitatea noastră de învățământ.
►Fundația „Sfântul Anton de Padua” Ulmeni, care patronează Liceul nostru, oferă elevilor excursii gratuite în țară și în străinătate.