Adresa & Contact

Adresa noastra

Nr. 312, Rozavlea

GPS

47.738316832216, 24.221023321325

Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, lansează în dezbatere publică proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional, care vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2021 – 2022.

Acestea au fost elaborate în cadrul grupurilor de lucru constituite prin ordinul de ministru 3.261/14.02.2020, cu modificările și completările ulterioare. Din aceste grupuri de lucru au făcut parte specialiști din cadrul ministerului și din cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare, cercetători ai Institutului de Științe ale Educației și cadre didactice de prestigiu din învățământul preuniversitar.

În cazul proiectelor planurilor-cadru pentru filiera tehnologică și învățământ profesional au fost cooptați specialiști din Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Autoritatea Națională pentru Calificări, dar și ai unor entități reprezentative pentru mediul privat și asociativ.

Comisia de validare a proiectelor planurilor-cadru a avut în componență reprezentanți ai tuturor partenerilor sociali: federațiile sindicale, federațiile/asociațiile de părinți, mediul universitar, Academia Română, Consiliul Național al Elevilor, ARACIP, organizații nonguvernamentale și alți parteneri cu experiență în domeniu (exemple: Banca Mondială, UNICEF).

Desfășurarea anului școlar 2020-2021 în condiții de pandemie a îngreunat procesul de pregătire a lansării în dezbatere publică a planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional, din cauza provocărilor și restricțiilor specifice acestei perioade. Se impune însă urgentarea lansării în consultare publică pentru a nu creste încă și mai mult riscul inexistenței manualelor de clasa a IX-a la începutul anului școlar 2021 – 2022.

Fiind conștienți de importanța acestui demers, așteptăm propuneri de îmbunătățire din partea tuturor factorilor interesați, la adresa de e-mail planuri_cadru@rocnee.eu, până la data 31.01.2021.

Ne dorim ca, în urma acestor propuneri de îmbunătățire, planurile-cadru să fie un fundament pentru materializarea profilului absolventului, reflectând astfel nevoile societății, dar și cele mai bune practici documentate științific privind procesul de proiectare curriculară. Ne așteptăm ca forma finală a acestor planuri-cadru să reflecte principiile agreate prin cel mai amplu proces de consultare publică în cadrul proiectului România Educată.