Fiecare an
Vă aduce multe activităţi şi proiecte speciale din care fiecare va avea de învăţat. Fiecare săptămână, lună sau anotimp va marca câte ceva care să încânte sufletul şi mintea. Cu noutăţi vă aşteptăm de fiecare dată pentru a creşte calitatea educaţiei. Nu uitati sa ne urmăriţi la activităţi şi noutăţi.
Vârsta preşcolară
La aceasta vârstă copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul său, este capabil să facă aprecieri, se poate antrena în activităţi de durată limitată, se străduieşte să fie de ajutor adultului, se măreste câmpul perceptiv ce duce la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii şi ce contribuie la dezvoltara lui în direcţia calitativă a limbajului.
La această vârstă se observă o evoluţie a personalităţii lui în direcţia dobândirii unei cunoştinţe de sine. Copilul işi poate pune în valoare propria personalitate, încercând o centrare a atenţiei celorlalţi asupra propriei persoane. Aceste tendinţe sunt transpuse în plan comportamental printr-o serie de manifestări ca: opoziţie faţă de adulţi, negativism, spirit de contrazicere, autonomoie, ce trebuie cunoscute, interpretate şi valorificate în plan pedagogic.