Înfiintarea grădinitei noastre se situează in jurul datei de 01.09.1988 mai mult ca o soluţie de compromis a autorităţilor locale din acea perioadă, pentru asigurarea de locuri de muncă(jumătăţi de normă), fără a se face serioase investiţii necesare într-un asemenea demers educational şi potrivit zonei, pentru instituţionalizarea sutelor de copii preşcolari .
Trecând peste obstacole şi printr-o mobilizare comună, profesională şi afectivă a cele peste 50 de educatoare care s-au perindat de atunci, au condus si au contribuit la dezvoltarea psiho-intelectuală şi fizică a unui număr de peste 5.5OO de copii.
Grădiniţa, o cladire anostă pe dinafară(o scară de bloc),se compune din 11 apartamente, amenajate într-o maniera funcţională, adică sălile de grupă şi un C.D.I
În prezent, în grădiniţă funcţionează 8 grupe, având 150 copii care sunt îndrumaţi de 5 educatoare titulare, cu gradul didactic I, 1 educatoare cu definitivat, 2 educatoare debutante, 1 administrator financiar cu 0,25 normă, 2 îngrijitoare .
Desigur atât condiţiile precum şi competenţele s-au modificat, transformat şi adaptat de-a lungul anilor, mai ales datorită reformei în învăţătmânt, ceea ce a determinat o revizuire în profunzime a procesului educaţional precum şi a perfecţionării continue a educatoarelor.
Pentru asigurarea unei educaţii de calitate, echipa educaţională s-a străduit să găsească soluţii de satisfacere a beneficiarilor prin oferirea de programe de activităţi opţionale elaborate de educatoare, cum ar fi:
- Învăţarea limbii engleze
- Iniţiere pe calculator
- Comoara ce-o purtăm în suflet – tradiţii şi obiceiuri
- Lectura în C.D.I.
- Viaţa împreună
- Artă dramatică
- Poveşti biblice pentru cei mici – educaţie religioasă
- Micii păpuşari – teatru de păpuşi
- Prietenii curăţeniei
- Dans şi cânt în grădiniţă
- Să vorbim corect
- Educati aşa!
Având în vedere faptul că ne situăm într-o zonă periferică, cu mulţi părinţi şomeri, familii monoparentale, părinţi plecaţi în străinatate, părinţi romi fără venituri, cu o stare materiala precară, am gândit şi implementat mai multe proiecte social-educaţionale cum ar fi :
Suflet lângă suflet ,O şansă, Bucuria de a dărui, Bunătatea, izvor de fericire, Să spunem da compasiunii!,Curat frumos,curat şi sănătos,Împreună vom reuşi, proiecte în derularea cărora educatoarele s-au implicat antrenând voluntari din rândul părinţilor şi ONG-uri dornice de schimbare, în strângerea de fonduri pentru copiii aflaţi în dificultate, ameliorarea situaţiilor materiale ale familiilor defavorizate, responsabilizarea părinţilor în ceea ce priveşte rolul grădiniţei în educarea copilului.
De aceea ne-am propus ca misiunea grădiniţei noastre să fie următoarea:
- Grădiniţa îşi propune să asigure şanse egale la educaţie şi cultură pentru toţi copiii din cartier, prin crearea unui mediu educaţional prietenos, stimulativ şi formativ
- Prin performarea actului didactic şi munca în echipe educaţionale, grădiniţa îşi deschide ferestrele spre şcoală, pregătind preşcolarii pentru integrarea cu succes în clasa I-a
- Vom promova valorile interculturale, desfasurând activităţi educative şi de animaţie culturală în C.D.I.,în care să fie implicaţi membri ai comunităţii, părinţii copiilor, responsabilizând şi valorizând potenţialul fiecărei personae (adult sau copil)
Împreună cu copiii noştri am obţinut premii, cum ar fi:
- LOCUL II PE ECHIPE – CUPA IEPURASULUI -concurs de sah
- LOCUL I – Concursul de dans modern editia 2006,2008,2009,2010
- LOCUL II – Concursul de dans modern editia 2007
- Mentiune – Concursul de dans modern editia 2004
- Premiul I – Adrian Pop- Concursul de dans modern editia 2007,sectiunea solisti vocali
- Premiul I – Cel mai frumos brad
- Premiul II – De la gradinita la scoala faza judeţeană–- 2007, 2008,2010 şi mentiune – 2006
- Premiul III – Concursul de pictura – Iosif Hamza – Vaşvari Ştefania, Nagy Andreea,Vancea Fabian
- Premiul I – Concursul naţional Mirajul Crăciunului – Gherghel Rebeca
- Premiul I – Coloram si invatam – Rostas Gabriel
- Premiul III – Piticot – Ciurdas Andrei ,Pop Andrei,Vaşvari Ştefania
- Premiul Pitic destept – Covaci Robert
- Premiul I – Festivalul naţional « Bucuria Primăverii-Bucuria Învierii »- Prekup Amalia, Rus Cristina
Am participat la implementarea a 2 proiecte naţionale :
- proiectul Phare ’’ Împreună la şcoală şi în viaţă’’
- proiectul ’’Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate – implementarea CDI-ului’’
proiecte datorită cărora imaginea grădiniţei s-a făcut cunoscută în comunitate şi în urma cărora a crescut considerabil frecvenţa, în anul şcolar 2006 -2007 fiind înscrişi un număr de 260 de copii
Parteneriate derulate:
- Micul pieton – parteneriat cu Poliţia rutieră
- Împreună la grădiniţă şi la şcoală – parteneriat cu Şcoala Vasile Alecsandri
- În lumea poveştilor – parteneriat cu Grădiniţa cu program normal nr.33
- În ţara Chioarului – parteneriat cu grădiniţele din Remetea Chioarului
- Vreau să ajung şi eu ca tine – parteneriat cu Colegiul Gh. Sincai
- Ocolul lumii prin magia cărţilor – parteneriat cuBiblioteca Judeteana“Petre Dulfu”
- Prietenul meu pompierul- parteneriat cu ISU Maramureş
- Specialistul, prieten de nădejde – parteneriat cu ASSOC
- Bucuria de a dărui – parteneriat cu Asociaţia umanitară”Împreună pentru ei”
- Un start sănătos pentru viaţă-minigarda de mediu
- Zâmbete frumoase- parteneriat cu dr.stomatolog Ramona Moldovan
- Micul salvator – parteneriat cu Cruce Roşie
- Când am fost la ţară la bunici – parteneriat cu Şcoala Suciu de Sus
- Tradiţional şi modern – parteneriat cu Şcoala Roşiori Satu Mare
Ne mândrim cu organizarea primului Simpozion national de inter-relationare didactica a Centrelor de Documentare si Informare– (C.D.I.) din gradinite desfăşurat în parteneriat cuBiblioteca Judeteana“Petre Dulfu”, Baia Mare, 3 – 4 aprilie 2009, la care au participat un număr de 49 cadre didactice din ţară.
Activităţile extraşcolare pe care le-am desfăşurat au lărgit sfera de cunoaştere a copiilor dându-le posibilitatea să descopere lucruri noi, să interrelaţioneze cu “o altfel de lume”, satisfăcându-le setea de cunoaştere, de nou, îmbogăţindu-le experienţa de viaţă.
Rezultate pozitive au avut următoarele activităţi:
- În lumea poveştilor cu părinţii sau bunicii
- Comoara ce-o purtăm în suflet- tradiţii şi obiceiuri- activitate interculturală
- Tainele universului – vizită la Planetariu
- Pompierul, prietenul meu – vizită la ISU Maramureş
- Excursie la Mogoşa, Grădina Botanică Jibou,Cetatea Chioarului
- Primăvara ne aduce, copăcei şi flori în curte- activitate ecologică
Director,
prof. Maria Ardelean