Adresa & Contact

Adresa noastra

Bd. Unirii Nr. 14A, Baia Mare

GPS

47.639238965223, 23.567959964254

Telephone

Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Maramures (D.J.S.T.) este organizata în baza H.G. 776/2010 si functioneaza ca serviciu public deconcentrat al Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret, cu personalitate juridica.
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Maramures a preluat personalul, activitatea, patrimoniul si bugetul Directiei pentru Sport a Judetului Maramures si al Directiei pentru Tineret a Judetului Maramures, care s-au desfiintat, conform prevederilor art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 15/2010 privind unele masuri de reorganizare a activittailor de tineret si sport.
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Maramures asigura implementarea la nivel judetean a strategiei si politicilor Guvernului în domeniile sportului si tineretului si îndeplineste urmatoarele atributii specifice:
a. asigura punerea în aplicare la nivelul judetului a strategiei si programelor Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret în domeniile sportului si tineretului;
b. utilizeaza centrele de agrement pentru tineret în scopul desfasurarii de activitati recreative, turistice, sportive, de tabere pentru copii si tineret;
c. urmareste aplicarea si controlul respectarii actelor normative din domeniile sportului si tineretului;
d. colaboreaza cu celelalte institutii deconcentrate, cu organe de specialitate ale administratiei publice centrale, cu autoritatile administratiei publice locale, cu alte institutii publice, cu persoane juridice de drept public sau privat, române sau straine;
e. organizeaza si desfasoara actiuni de si pentru tineret, actiuni culturale, artistice, distractive, educative, turistice interne si internationale, sportive si de agrement pentru tineri, în taberele sau centrele de agrement;
f. elaboreaza calendarul anual de actiuni de sport si tineret proprii si în parteneriat si îl supun aprobarii conducerii Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret;
g. actioneaza în colaborare cu autoritatile administratiei publice locale pentru dezvoltarea bazei materiale din centrele de agrement din fondurile alocate de la Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret si din alte fonduri, precum si pentru modernizarea si optimizarea serviciilor pentru sport si tineret;
h. asigura sprijin de specialitate pentru realizarea de programe si proiecte de si pentru tineret, precum si pentru sport de catre institutii publice locale;
i. colaboreaza, coopereaza si dezvolta parteneriate cu persoane fizice si juridice, în vederea îndeplinirii obiectivelor în domeniile sportului si tineretului;
j. ofera informatii si acorda consiliere în domeniile sportului si tineretului;
k. organizeaza, participa, monitorizeaza si evalueaza actiunile în domeniile sportului si tineretului;
l. organizeaza baza de date cu organizatiile neguvernamentale de si pentru tineret din judet;
m. organizeaza tabere tematice, activitati de recreere, seminarii, cursuri pentru educatia nonformala pentru tineri si studenti;
n. organizeaza si implementeaza programe cu caracter social pentru copii si tineri, cu precadere pentru cei defavorizati;
o. propun Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret înfiintarea sau desfiintarea centrelor pentru tineret pe care le coordoneaza, în vederea derularii activitatilor de informare si consiliere pentru tineret;
p. finanteaza unele programe speciale pentru sportivi, sectii sau echipe din raza administrativ-teritoriala.
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Maramures îndeplineste si atributiile prevazute la art. 20 alin. (1) din Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si alte atributii stabilite prin regulamentele aprobate de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret si prin acte normative specifice domeniului lor de activitate.