Adresa & Contact

Adresa noastra

Str. Victor Babeş Nr.54, Baia Mare

GPS

47.6620013, 23.5523768

Telephone

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi ProtecţiaCopilului Maramureş funcţionează ca instituţie publică, de interes judeţean, cupersonalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Maramureş.

Activitatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureș se desfăşoară în conformitate cu strategiile naţionale şi judeţene în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei drepturilor copilului, principalul obiectiv constituindu-l diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite, în special prin creşterea numărului de servicii alternative destinate prevenirii instituţionalizării şi protecţiei de tip familial.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureș realizează şi asigură la nivel judeţean aplicarea măsurilor, politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror alte persoane aflate la nevoie, activităţile derulate în acest sens putând fi structurate astfel:
– Activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
– Activităţi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor cu dizabilități;
– Activităţi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice;
– Activităţi de monitorizare, informare, colaborare, mediatizare;
– Activităţi de ordin administrativ, financiar şi control.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureș asigură asistenţă socială următoarelor categorii de persoane:
– Copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, aflaţi în situaţie de risc;
– Copii abandonaţi;
– Adulţi şi copii cu dizabilităţi;
– Persoane defavorizate, marginalizate, discriminate;
– Persoane vârstnice.