Congregația Surorilor Maicii Domnului Lauretane a fost înființată în anul 1920, în Polonia, de către Fericitul Pr. Ignațiu Klopotowski. Părintele Ignațiu a avut o mare devoțiune față de Sfânta Fecioară Lauretană și a răspândit cultul Sfintei Fecioare, editând diferite broșuri. Inspirat de Dumnezeu și în semn de recunoștință față de Sfânta Fecioară Lauretană pentru protecția pe care i-o purta a denumit Congregația înființată “Surorile Maicii Domnului Lauretane”. Părintele Fondator a încredințat Congregației apostolatul cuvântului tipărit ca o continuitate a activității vieții sale. De aceea, carisma principală a Congregației constă în slujirea lui Isus – Cuvântul Întrupat – pe care îl transmit oamenilor prin presă și cărți religioase. Ele acordă ajutor acolo unde este mai mare nevoie: la copii și tineri, la bolnavi și săraci, la aceia care suferă mai mult de lipsa pâinii și a iubirii. Surorile îndeplinesc misiunea apostolică denumită “Urgență”, de aici semnul crucii pe care îl poartă pe văl. Din 1962 Congregația face parte din marea familie benedictină. Congregația își desfășoară activitatea în Polonia, Italia, Rusia, Ucraina, SUA și din 1995 activează în România, în Baia Mare, Eparhia de Maramureș.
Adresa & Contact
Adresa noastra
Str. Klein M. Inocenţiu Nr. 21-23, Baia Mare
GPS
47.6632944, 23.5661438