Adresa & Contact

Adresa noastra

Breb, nr. 204A

GPS

47.7487022673419, 23.903846264942803

Dacă sunteți în căutarea locului în care timpul a stat nemișcat zeci de ani, chiar secole, l-ați găsit și se numește Breb! Suntem o familie de maramureșeni care vă va întâmpina în aceste case tradiționale din lemn, vechi de aproximativ o sută de ani, salvate și restaurate într-unul dintre cele mai autentice sate din România. Aceasta nu este doar cazare! Aceasta este o experiență unică ce nu trebuie ratată.

Numele caselor este dat după bătrânii care au locuit în ele și care le-au umplut de viață. Casa lu’ Piștău și Casa lu’ Ștefan vor fi cunoscute așa pentru totdeauna. Le-am păstrat autentice, având majoritatea elementelor vechi intacte, oferindu-le totodată confortul și facilitățile de care toți oaspeții au nevoie și le apreciază.

Casă lu’ Piștau are 3 dormitoare duble, iar Casă lu’ Ștefan are 2 dormitoare triple. La parter este câte o cameră de baie, o bucătărie, o șatră cu laițe vechi recondiționate. Unul dintre dormitoare are, de asemenea, un leagăn pentru bebeluși. De asemenea, avem și un spațiu de joacă plin cu jucării, pentru că iubim copiii și dorim ca toate familiile care ne vizitează să se simtă perfect confortabil cu copiii lor la noi în sat.

Sunt tatăl a cinci băieți care s-a mutat înapoi în sat pentru a retrăi amintirile copilăriei și viața bună de la țară. Eu și familia mea vă invităm să ne vizitați, să stați și să va bucurați de una din casele noastre tradiționale și să gustați viața liniștita și fericită a Breb-ului, iubitul nostru sat din Maramureș. 🙂

Vă vom întâmpina cu ospitalitate și vă vom prezenta viața satului maramureșean. Ne place să interacționăm cu oaspeții noștri și să le prezentăm tot ceea ce le poate oferi satul.

Vă recomandăm să încercați și restaurantul nostru tradițional românesc, situat în apropiere, numit Casa lu ‘Dochia, pentru a avea o experiență completă și de neuitat. Mâncarea noastră este naturală, pregătită cu ingrediente de la fermele localnicilor. Bucătăreasa noastră s-a născut în sat și a învățat meșteșugul de la mama ei. Copiii cu vârsta de pana la 10 ani vor lua micul dejun gratuit.

Casa lu’ Dochia este deschis în fiecare an începând de la Paști până pe 10 ianuarie anul următor.

Explorați satul nostru autentic pe jos sau spuneți-ne dacă doriți să rezervați o căruță cu cai pentru a face plimbarea mai memorabila. În apropiere e lacul Tăul Morărenilor, Vârful Creasta Cocoșului și dealuri verzi și împădurite de aici și pană-n zare – vă recomandăm sa le luați la picior sau, pe bicicletă puteți alege unul din traseele de mountain biking.