Biblioteca Municipală „Laurenţiu Ulici” este biblioteca publică a oraşului Sighetu Marmaţiei. Situată pe strada Bogdan Vodă, la numărul 118, în clădirea fostei Școli nr.4 “Ion Buteanu” (sensul giratoriu din zona Big), instituţia noastră și-a înnoit straiele și își așteaptă cititorii într-un sediu proaspăt renovat și amenajat corespunzător, cu posibilități de și mai bine în viitorul apropiat. Vă stăm la dispoziţie cu o bogată ofertă de carte, cu multe titluri noi, din cele mai variate domenii si genuri literare.
Dispunem de trei secţii: Împrumut pentru adulţi, Sala de lectură şi o secţie dedicată celor mai mici – Împrumut pentru copii şi tineret. În plus, la etaj funcționează de-acum tradiționalul serviciu „Biblionet” care pune la dispoziţia sighetenilor dar şi a celor aflaţi în trecere prin oraşul nostru, un număr de 10 calculatoare conectate la internet, pentru a facilita accesul gratuit la informaţie.
Tot la etaj se află şi o micuţă dar cochetă sală, destinată unor evenimente culturale, sală în care se află amenajat un frumos şi valoros “colţ” al Academiei Române, cu cărţi de referinţă, editate sub egida prestigiosului for şi puse la dispoziţia doritorilor pentru a fi studiate la faţa locului.
Clădirea mai găzduiește serviciile de prelucrare a documentelor și de evidență a publicațiilor, fondul de carte veche – în fapt tezaurul bibliotecii noastre, precum și arhive și depozite de carte.
Instituţia noastră se străduieşte să stea la dispoziţia tuturor celor care preţuiesc cultura, cunoaşterea şi educaţia şi în acest sens organizează periodic diferite activităţi. Una dintre cele mai apreciate acţiuni ale bibliotecii, devenită deja cunoscută în rândul tinerilor sigheteni, este concursul „Bătălia Cărţilor” – un concurs interesant şi atractiv datorită premiilor în bani şi în cărţi pe care le oferim, adresat elevilor de gimnaziu şi de liceu care apreciază lectura și un concurs unde biblioteca noastră se laudă cu rezultate excelente la faza națională.
În prezent, biblioteca noastră face parte din structura Centrului Cultural Sighet, alături de Casa de Cultură şi de Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”. Conducerea bibliotecii este asigurată de managerul general al Centrului Cultural, domnul Ioan Tivadar şi de şeful serviciului – doamna Diana Iancu.
Aşteptăm cu interes să ne călcați pragul și de asemenea promitem să fim receptivi la sugestiile dumneavoastră!