Adresa & Contact

Adresa noastra

Șomcuta Mare, str. Someș. Nr.22

GPS

1, 1

Biblioteca Liceului Teoretic „Ioan Buteanu”funcționează sub patronajul direct al Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, având statutul de bibliotecă școlară.

Prin întreaga sa activitate, biblioteca Liceului Teoretic „Ioan Buteanu”Șomcuta Mare este parte integrantă esențială a acestei instituții, care participă la procesul de instruire, formare și educație a elevilor, pe niveluri de studii.

Existența și dezvoltarea bibliotecii este strâns legată de evoluția învățământului din Șomcuta Mare.

Înființat în anul 1956, liceul din Șomcuta Mare a avut mai multe denumiri de-a lungul existenței sale, astfel:1956-1961 Școala Medie Mixtă Șomcuta Mare

1961-1965 Școala Medie Șomcuta Mare
1965-1976 Liceul de Cultură Generală Șomcuta Mare
1976-1983 Liceul Industrial Șomcuta Mare
1983-1991 Liceul Agroindustrial Șomcuta Mare
1991-1998 Grup Școlar Agricol Șomcuta Mare
1998-2009 Grup Școlar „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare

Din anul 2009 până în prezent instituția poartă denumirea de Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare.

Biblioteca școlii a fost înființată în anul 1961. În acest an au fost înregistrate primele publicații în documentele bibliotecii. Inițial biblioteca funcționa la etajul II al clădirii liceului, urmând ca din anul 1977 să fie mutată la parter.

La sfârșitul anului 1965 în bibliotecă existau 3460 de volume. În prezent există 20654 volume de bibliotecă. Din anul 2006 biblioteca a fost transformată în CDI, beneficiind de două săli: un spațiu CDI și depozitul de carte. De asemenea, în CDI există două calculatoare conectate la internet, un televizor și două videoproiectoare.