Adresa & Contact

Adresa noastra

Str. Progresului, nr. 45, Baia Mare

GPS

1, 1

Biblioteca Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” funcţionează în corpul B al colegiului. Biblioteca este amplasată la parterul internatului, fapt ce nu a permis eliminarea unor pereţi despărţitori, care ar fi afectat structura de rezistenţă a clădirii. Aceasta cuprinde opt săli. Fondul este structurat şi ordonat, conform sistemului clasificării zecimale universale, în şapte încăperi. La aceasta se adaugă o sală de lectură, cu 16 locuri, cu conexiune la internet.

Bazele învăţământului economic în Baia Mare au fost puse în anul 1959, prin înfiinţarea Şcolii Tehnice Financiare. Argumentele care au stat la baza acestei hotărâri au fost de natură economică şi au constat în pregătirea de specialişti de nivel mediu, necesari economiei regiunilor Maramureş, Crişana, Cluj şi Suceava. Cursurile şcolii s-au deschis la 12 octombrie 1959.

Încă din primul an de activitate s-au pus bazele unei biblioteci şcolare, care a cuprins în jur de 2000 volume. În toamna anului 1962 s-au finalizat lucrările de construcţie a noului local al şcolii, pe str. Progresului nr.45, unde fiinţează şi astăzi. La acea vreme şcoala dispunea de 8 săli de clasă, 2 laboratoare, o bibliotecă care cuprindea 5600 de volume şi o sală de lectură, toate dotate cu mobilier nou. Noile condiţii create au atras după sine un salt calitativ al nivelului de pregătire al elevilor, dar şi o creştere numerică a acestora în anii următori.

Începând cu anul şcolar 1966-1967, printr-o hotărâre de guvern s-a decis înfiinţarea liceelor economice, care vor funcţiona în paralel cu şcolile tehnice financiare. Cele două unităţi au format Grupul Școlar Economic Baia Mare, până în anul 1969 când a absolvit ultima promoţie a Scolii Tehnice Financiare. In perioada 1970-1987 numărul claselor a crescut semnificativ.

În anul 1987 Liceului Economic îi este alipită Şcoala Profesională Comercială, unirea acestor două unităţi şcolare a atras după sine o creştere spectaculoasă a numărului de clase şi elevi, precum şi comasarea celor două biblioteci şcolare.

În anul 1990-1991 Liceul Economic îşi schimbă numele în Grupul Şcolar Economic, Administrativ şi de Servicii, iar începând cu anul 2001 devine Colegiul Economic “Nicolae Titulescu”.În strânsă legătură cu şcoala s-a dezvoltat şi biblioteca. An de an s-au făcut achiziţii de carte, în funcţie de profilul liceului şi cu cerinţele programelor şcolare. Unificarea şcolilor a dus la un substanţial fond de carte, care abordează discipline variate (economic, alimentaţie publică, comerţ, turism).