În 2001 a luat fiinţă Asociaţia Esperando, asociaţia părinţilor unor copiii cu dizabilităţi, pentru care la acel moment în Baia Mare, nu exista nici un tip de serviciu.
Cum părinţii nu puteau să aştepte o schimbare din partea autorităţilor, au hotărât să facă ceva ei înşişi. Astfel că, alături de câţiva specialişti au înfiinţat Asociaţia Esperando, prima organizaţie înfiinţată în judeţul Maramureş cu scopul recuperării şi integrării sociale a copiilor şi tinerilor cu deficienţe neuro-psiho – motorii.
Au început cu paşi timizi ne ştiind la ce să se aştepte şi ce presupune înfiinţarea unei Asociaţii. S-au documentat, au învăţat şi au încercat să facă tot mai multe.
După câteva luni au înfiinţat Centrul de Recuperare Esperando.
Aici au încercat să ofere diferite tipuri de servicii de recuperare menite să îmbunătăţească starea de sănătate a persoanelor cu nevoi speciale.
Serviciile de recuperare fizică, educaţie adaptată, logopedie, psihoterapie/ consiliere, terapii cu animale, cu muzică, cu jocuri, terapie ocupaţională, formarea deprinderilor de viaţă independentă, socializare, etc, au început să facă parte din programul de recuperare al fiecărui copil (şi mai apoi şi din cel al tinerilor şi adulţilor), în funcţie de nevoile individuale.
Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, lucru care i-a determinat pe părinţi să meargă înainte cu şi mai multă îndârjire pentru copiii lor şi nu numai.
Astfel că, au extins serviciile pentru ca un număr cât mai mare de persoane cu nevoi speciale să poată beneficia de servicii de recuperare.
Creștem în fiecare an, adăugăm câte ceva mereu, facem mereu mai multe pentru cei care au dizabilități/ nevoi speciale.
De fapt, asta ne și deosebește: fiind o asociație a părinților, familiilor și persoanelor cu dizabilități (care sunt și în Consiliul Director, iar Președintele poate fi, conform statutului, doar un părinte!), existăm pentru persoanele cu nevoi speciale!
Doar pentru ca persoanele cu dizabilități/ nevoi speciale să poată avea o viață frumoasă, cu vise, cu iubire.
Asociaţia Esperando a devenit una dintre cele mai cunoscute organizaţii ce lucrează în domeniul social şi al serviciilor pentru persoane cu dizabilităţi din Maramureş, dar şi din România.
Aceasta şi-a câştigat încrederea comunităţii prin întreaga sa activitate, prin seriozitatea de care a dat dovadă de fiecare dată.
Este membră în toate federaţiile, coaliţiile şi organizaţiile umbrelă semnificative din România în domeniul dizabilităţii sau protecţiei copilului: RENINCO, Incluziune România, FONPC, NGOplatforMM.