Prefectul (din latină præfectus) este un oficial care poate îndeplini diferite funcții administrative sau politice. Biroul, departamentul sau zona de control al unui prefect se numește prefectură, dar există cazuri în care există un prefect fără prefectură sau vice versa.
În România, un prefect este reprezentantul guvernului la nivelul județelor. Instituția condusă de acesta se numește prefectură. Instituțiile prefectului au rolul de a îndeplini atribuțiile și prerogativele conferite prefectului prin Constituția României, Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului. Conform prevederilor Legii nr. 340/2004 prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative – teritoriale.
Până la data de 1 ianuarie 2006, prefecții erau oameni politici cu carnet de membru de partid[2]. Odată cu intensificarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, se impunea depolitizarea acestei instituții după modelul francez.
De la 1 ianuarie 2006, prefecții și-au pierdut statutul de demnitari și au devenit înalți funcționari publici[3]. De asemenea, prefecții au fost obligați să demisioneze din partidele politice din care făceau parte[4]. Prefecții și subprefecții sunt numiți în funcție de Guvern, dintre membrii corpului înalților funcționari publici. Funcția publică de secretar general al prefecturii s-a transformat în funcția publică de subprefect[4]. Prefectul va fi astfel ajutat în munca sa de doi subprefecți, iar în București de trei subprefecți.