Fiecare popor îsi are istoria sa cu maretii si vitregii, dar poporul român a avut parte de mai multe vitregii decât de maretii, trecând prin multe încercari grele, fiind nevoit sa faca multe sacrificii pentru pastrarea fiintei nationale si a credintei stramosesti. Neamul românesc poate fi asezat în rândul neamurilor înzestrate cu un crestinism de origine apostolica, crestinism care s-a confundat cu însasi istoria poporului român. Ca pe întreg pamântul românesc, si în Maramures românii au trait, înca de la începuturi, în credinta rasariteana, Maramuresul fiind tara dacilor liberi si a voievozilor întemeietori de tara, tara bisericilor de lemn care au împrastiat si împrastie în permanenta lumina ortodoxiei. În ceea ce priveste viata bisericeasca a românilor din Maramures, exista date foarte putine pâna în secolul XIV, fapt cauzat de invazia popoarelor migratoare care au distrus sate si biserici, precum si multe documente si carti de valoare existente în locasurile de cult. Desi izvoarele arheologice privind viata bisereiceasca a românilor din Maramures dateaza din secolul IX-XII, sursele mai sigure sunt documentele ce provin din secolul al XIV-lea, în care se pomeneste despre preotii români din acele timpuri. Spre exemplu, într-un document din 10 februarie 1364, aflam despre existenta lui Miroslav Preotul, referitor la cedarea unor mosii între unele familii nobiliare.
Putem afirma cu certitudine ca pâna în secolul al XIV-lea Biserica Ortodoxa maramureseana era foarte bine organizata, cu preoti, biserici sau manastiri, dovada elocventa fiind Manastirea “Sfântul Arhanghel Mihail” din Perii Maramuresului, atestata documentar la 13 august 1391, când este ridicata la rangul de stavropighie, sub jurisdictia Patriarhiei de Constantrinopol, iar egumenul manastirii, Pahomie, primeste rangul de “exarh patriarhal”. Mai târziu, în secolul al XVI-lea exista în Maramures o organizarea bisericeasca la nivel de episcopie, fapt dovedit de participarea episcopului Efrem de la Manastirea Habra sau Habrul , la sinodul ortodox din 2 iunie 1600, convocat de Mihai Viteazul la Suceava.
Dupa tradarea credintei stramosesti de catre Atanasie si începutul luptei stapânirii habsburgice împotriva românilor ortodocsi pentru trecerea lor la uniatie, tinutul Maramuresului a ramas unul ortodox, propaganda de dezbinare fiind stopata de Episcopul Iosif Stoica, care a platiti scump pentru atitudinea sa.
Din pacate, în secolul al XVII-lea, interesele straine au reusit sa destrame Episcopia Ortodoxa a Maramuresului. Astfel, în 1737, guvernatorul Ardealului din Cluj trimite Comitetului din Sighet un ordin prin care episcopul ortodox român Dosoftei din Maramures sa fie supravegheat, iar daca se va afla ca a sfintit numai un singur preot ortodox, sa fie prins si dus la comandantul cetatii Hust. Toate aceste actiuni vor avea ca finalitate desfiintarea definitiva a Episcopiei Maramuresului în 1740, asigurându-se, într-o oarecare masura, triumful catolicismului, impus prin teroare, minciuna si împilare.
Chiar daca lipsesc date concrete privind existenta unei organizari protoieresti în aceste tinuturi, documentele anului 1869 vorbesc despre parohiile ortodoxe din zona Lapusului si Chioarului, organizate sub denumirea Protopopiatul Cetatatea de Piatra , Protopopiat desfiintat în anul 1736, odata cu uniatia, dar care, se pare, n-a încetat sa fiinteze. Datele desprinse din aceste documentele privesc inventarierea fondurilor parohiale, evidenta personalului preotesc sau corespondente referitoare la constructiile bisericesti si scolare.
Impunerea catolicismului cu înversunare de catre stapânirea habsburgica, nu si-a atins scopul în totalitate, caci gasim înca numeroase parohii ortodoxe în aceste tinuturi. Iar faptul ca în Baia Mare nu ia fiinta o parohie ortodoxa decât dupa Marea Unire din anul 1918, se explica prin importanta covârsitoare pe care a avut-o orasul în ochii stapânitorilor.
Din anul 1922, episcopul Nicolae Ivan al Vadului, Feleacului si Clujului, care a pastorit si partile Maramuresului, partile Lapusului si Chioarului, a raspuns unor cereri tot mai insistente, hotarând înfiintarea parohiei ortodoxe române de la Baia Mare. Astfel, în acelasi an, 1922, preotul Alexiu Latis din parohia Plopis este însarcinat cu organizarea si administrarea noii parohii la Baia Mare, fiind apoi ales preot paroh al acestei comunitati ortodoxe ce crestea cu fiecare zi.
Trebuie mentionat faptul ca sediul protopopesc nu avea o resedinta stabila, acesta stabilindu-se în functie de parohia în care activa preotul protopop, fapt pentru care Laschia, Carpinis sau alte localitati sunt mentionate drept sedii protopopesti.
În anul 1924 Protopopiatul Ortodox Român al tractului “Cetatea de Piatra” îsi muta resedinta de la Surduc-Copalnic, (azi comuna Copalnic Manastur), la parohia Baia Mare, care devine sediul Protopiatului Cetatea de Piatra, desfiintat în 1736, si care nu dupa multa vreme se va numi Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare.
În anul 1926, este ales protopop al Protopopiatului Cetatea de Piatra parintele stavrofor Alexiu Latis, paroh al parohiei Baia Mare. S-a nascut la Târgu Lapus în 26 iulie 1882, ca fiu al lui Alexa si Lucretia Latis, viitorul protopop începându-si primii ani de scoala la Târgu Lapus, iar gimnaziul si liceul la Baia Mare. În timpul liceului, a avut dificultati cu administratia scolii, fapt pentru care trece la Liceul Fundational din Nasaud, unde în 1902 îsi ia bacalaureatul. Dupa terminarea liceului se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu, unde desfasoara o frumoasa activitate culturala, participând la întocmirea „Dictionarului Enciclopedic” al lui Diaconovici si la toate actiunile de manifestare ale asociatiei Astra. În 1905 primeste Absolutoriu si Licenta în Teologie, dupa care, timp de aproximativ doi ani, dornic sa cunoasca îndeaproape viata românilor de la sat, cutreiera locurile si plaiurile Lapusului, Chioarului si Codrului, culegând folclor. În 1907 se casatoreste cu Lucretia Filip si este numit paroh în Stoiceni, lânga Târgu Lapus, iar doi ani mai târziu este transferat la parohia Plopis, unde va functiona pâna în anul 1922, când va fi numit de Episcopul Nicolae Ivan al Episcopiei Clujului, preot cu menirea de a înfiinta si a pune bazele noii parohii din Baia Mare.
Dupa numirea sa ca protopop, parintele Alexiu Latis desfasoara o admirabila activitate pe plan bisericesc, numarul parohiilor ortodoxe crescând la 35 de unitati. Senator de Baia Mare sau presedinte al Asociatiei Astra, protopopul Alexiu Latis a fost o personalitate complexa, desfasurând o bogata activitate pe plan pastoral, administrativ sau cultural-bisericesc, de numele lui leagându-se multe realizari si evenimente din acest protopopiat. În decurs de un deceniu, între 1925-1935, în regiunea Maramures, cu cele doua judete, Maramuresul si Satmarul, s-a desfasurat un proces de revenire la ortodoxie de o mare intensitate si profunzime, încât a fost necesara cuprinderea credinciosilor într-o Episcopie. În 1931, ramânând vaduv, protopopul Alexiu Latis începe truda de organizare a Episcopiei Ortodoxe de Maramures cu sediul la Sighet, fiind ales în Comisia ce urma sa se ocupe de reînfiintarea vechii Episcopii de Maramures. Reparându-se nedreptatea istorica de veacuri, Consiliul de Ministri, prin temeiul nr. 1.874 din 14 iulie 1937, publicat în Monitorul Oficial nr. 167 din 23 iulie 1937, confirma hotarârea sinodala de reînfiintare a Episcopiei Maramuresului cu resedinta la Sighet si cu jurisdictie asupra manastirilor si parohiilor ortodoxe române, din cadrul protopopiatele Sighet, Baia Mare, Cetatea de Piatra si Satu Mare.
Odata cu înfiintarea vechii Episcopii de Maramures în 1937, protopopul Alexiu Latis este numit consilier episcopal, dar, nu peste multa vreme, regimul hortyst a perceput Biserica Ortodoxa ca pe o institutie româneasca puternica, fapt pentru care, în perioada 1940-1945 începe pentru crestinii ortodocsi din nord-vestul Transilvaniei un adevarat calvar care n-a ocolit nici tânara Eparhie a Maramuresului. Astfel, Episcopul Vasile Stan a fost expulzat din Maramures în anul 1940, fiind urmat de o parte din personalul Episcopiei la Sibiu, situatie în care prerogativele administrativ-bisericesti sunt trecute vicarului episcopesc Alexiu Latis, prin Decretul nr. 72/1940, din 31 august: “Prea Sfintitului Domn Nicolae Colan, Episcopul Ortodox al Clujului. Cu frateasca dragoste te înstiintez ca nerecunoscându-mi-se cetatenia maghiara, nu ma pot înapoia deocamdata la scaunul Eparhiei mele de Sighet si în mijlocul lor. Drept aceea îti transmit toate puterile jurisdictionale si canonice ce le-am exercitat ca episcop asupra Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului, cu rugamintea sa iei în absenta mea în parinteasca ocrotire aceasta Episcopie, cu preotii si credinciosii… Notez ca vicarul meu la Sighet este parintele Alexiu Latis, care are împuternicirea sa ma înlocuiasca.” Semneaza Vasile Stan, Episcopul Ortodox al Maramuresului.
Nu dupa mult timp, vicarul episcopal Alexiu Latis raporteaza, prin adresa nr. 162/1940 persecutia la care a fost supus, persecutie ce a culminat cu închisoarea de ortaci de la Satu Mare. Dupa expulzare, Alexiu Latis s-a stabilit la Sibiu pâna în 1946, fiind pensionat la 1 august 1945 pentru limita de vârsta, dar revine la Baia Mare, unde participa la alegerea episcopului Sebastian Rusan. Sub povara celor 67 de ani de zbucium, necazuri, închisoare si razboi, trece la cele vesnice la 17 februarie 1949.
Odata cu reînfiintarea Episcopiei Ortodoxe din Maramures, cu sediul la Sighet, în anul 1937, primul Protopop al Protopopiatului Cetatea de Piatra, Pr. Alexiu Latis, fiind numit Consilier la Episcopia nou înfiintata, din acest an, 1937, la conducerea Protopopiatului din Baia Mare, îl gasim pe P.c. Pr. Stefan Barbos, ca administrator protopopesc. Originar dintr-o veche familie ortodoxa de tarani din satul Ciocotis, urmeaza primele clase elementare în localitatea natala, dupa care absolva clasele gimnaziale si de liceu, luându-si bacalaureatul. Dorind sa urmeze calea preotiei, îsi continua studiile la Academia Teologica din Cluj-Napoca si se casatoraste cu tânara Lucretia din Sacalaseni, fiind numit paroh în Parohia Ciocotis. Începând cu anul 1937, Pr. Stefan Barbos administreaza, atât parohia Baia Mare, cât si Oficiul protopopesc Baia Mare, misiunea protopopului nefiind usoara, încercându-se mentinerea unitatii ortodoxiei. În urmatorii ani, pâna la odiosul Dictat, Protopopiatul Cetatea de Piatra îsi desfasoara activitatea si pe plan misionar-pastoral, atât prin conferinte, prin care se mentinea unitatea de duh si de credinta, cât si în luarea în comun a unor masuri împotriva iredentismului maghiar acolo unde era necesar. Aceasta perioada grea de dictat, în care se gaseau credinciosii din nord-vestul Ardealului, face ca pastorii sufletesti, împreuna cu Protopopul, sa fie mai aproape de sufletul pastoritilor lor. Înca din primele zile ale agresiunii, peste institutia religioasa, peste preoti si peste masele de credinciosi, s-a abatut teroarea, manifestata prin devastari si distrugeri, pângariri ale lucrurilor sfinte, prin omoruri si schingiuiri, expulzari si arestari a slujitorilor altarelor si a a credinciosilor, ceea ce determina desfiintarea Episcopiei Maramuresului la 18 septembrie 1948 si reducerea numarului de parohii din cadrul Protopopiatului Cetatea de Piatra la 17 unitati, parohiile din cadrul Protopopiatul Baia Mare fiind trecute sub jurisdictia Eparhiei de Oradea. Aceasta stare de fapt a durat pâna la 1 aprilie 1968 când, odata cu împartirea administrativa a tarii pe judete, Maramuresul a trecut în întregime la Eparhia Vadului Feleacului si Clujului.
În aceasta perioada vitrega, pe plan misionar, pastoral si liturgic, Biserica prin slujitorii ei si-au facut cu prisosinta datoria. Astfel, din punct de vedere pastoral-misionar, se strâng legaturile între protopop si preotii parohi, prin conferinte si rapoarte privind, mai ales, combaterea sectarismului, starea asezamintelor parohiale, întretinerea lor sau privind numarul credinciosilor. Din temele conferintelor pe anul 1944, mentionam conferinta cu tema „Atragerea credinciosilor la vecernie si paraclise si combaterea lecturilor sectare” , iar pe anul 1945, „Evanghelia si asistenta sociala” , „Crestinismul si problemele sociale” , „Bogatia si saracia în lumina Evangheliei” sau „Preotul si necesitatea educatiei religios-morale în scolile primare” , tot pe aceasta linie dându-se o circulara privind combaterea analfabetismului de la sate si orase.
În anul 1947 este numit la conducererea Protopopiatului Baia Mare, protos pensionar Alexiu Latis, an în care se trimite o circulara prin care se îndeamna preotii sa faca o colecta în vederea ajutorarii fratilor crestini din zonele bântuite de seceta si sa trimita rapoarte privind documentatia terenurilor bisericesti.
În timpul de dupa razboi, gasim o perioada mai obscura din punct de vedere a datelor istorice si cronologice, fiind o perioda în care se încearca vindecarea ranilor prilejuite de razboi, precum si a altor rani produse de atrocitatile ocupantului. Începe ocuparea parohiilor de catre preoti, repararea stricaciunilor, precum si completarea si înzestrarea bisericilor cu toate cele de trebuinta. Dar, Biserica nu a scapat din vedere nici noile transformari radicale care se întrevedeau, tocmai de aceea, prin mijloacele ei specifice, a pregatit credinciosii prin catehizari, încercând prin aceasta si asezarea în sufletul pastoritilor a nadejdii în pronia divina. Astfel, conferintele tinute în aceasta perioada sunt axate pe teme ca: „Crestinismul si problemele sociale” , „Evanghelia si asistenta sociala” , sau „Sufletul românesc si problema sectara între noile conceptii de viata” .
Anul 1948 aduce cu sine venirea la putere a unei orânduiri, cea comunista, care a cerut numeroase jertfe din partea poporului român, atât a credinciosilor, cât si a slujitorilor lor. Dar anul 1948 este marcat de revenirea fratilor uniti cu Roma la Biserica mama, fapt ce determina o noua organizare teritorial-administrativa a Protopopiatului Baia Mare, conform noilor organizari si legi emise de autoritatea statului. Meritul Bisericii Ortodoxe se vadeste în aceasta perioada de a sluji cu abnegatie mentinerea credintei strabune prin predici si purtare morala a slujitorilor sfintelor altare, începându-se reconstructia unui mare numar de biserici si case parohiale noi.
Pentru o scurta perioada de timp, la conducerea Protopopiatului s-a aflat Pr. Iosif Tint , fiind mutat în Maramuresul istoric, dupa care, timp de aproape un an de zile a condus destinele Protopopiatului Baia Mare P.c. Huzau Vasile , care a activat, apoi, o perioada îndelungata ca secretar al Protopopiatului si paroh la Catedrala din Baia Mare, amintit pâna în anul 1951, perioada în care Biserica este pusa fata-n fata cu noi probleme si o noua orientare privind slujirea credinciosilor sai, precum si însasi existenta ei de a via.
În anul 1951 gasim ca Protopop la Baia Mare pe Pr. Popa Ilie, om capabil si bun administrator, dar care pleaca la Dorohoi, în Moldova. Din punct de vedere pastoral-misionar, amintim conferinte cu teme ca: “Evenimente si democratia”, “Sufletul românesc si problema sectara între noile conceptii de viata”, “Functiunea catehetica a liturghiei” . În anul 1953 are loc, sub presedentia Episcopului Valerian al Oradiei conferinta cu tema „Darea de seama asupra Congresului Mondial al Pacii” tinut la Viena între 12-14 decembrie 1952.
Începând cu anul 1955, Oficiul protopopesc din Baia Mare este condus de P.c. Pr. Protopop Aurel Gliga , care s-a nascut la 20 martie 1904, în comuna Râpa de Sus, azi Vatava din judetul Mures, ca cel de-al saselea copil al Pr. Nicolae si Aurelia. Îsi începe scoala primara în Reghin, la Scoala Saseasca, facând cunostinta si cu slova româneasca la scoala din comuna, pentru ca anii de educatie sa si-i încheie la Liceul Graniceresc din Nasaud, primind de la Episcopia Clujului o bursa pe patru ani pentru a urma Facultatea de Teologie din Cernauti, al carei licentiat devine în anul 1926. În perioada anilor 1926-1929, cât a stat la Cluj, a functionat ca profesor de religie, detinând în paralel si postul de Sef de Cabinet al Episcopului Nicolae Ivan, timp de un an, apoi pe cel de Secretar al Academiei Teologice si Pedagog al Internatului Teologic. În 1929 este numit preot paroh în parohia Toplita unde a pastorit timp de 11 ani, pâna în vara anului 1940, când i se înmâneaza pentru activitatea sa neobosita în via Domnului de catre Episcopul Nicolae Ivan, Diploma de recunostinta si postul de Protopop si cel de paroh în orasul Turda, fiind ales si instalat acolo în 30 iunie 1940. Aici a trait anii grei ai începutului de razboi cu toate urmarile nefaste, mai ales refugiul credinciosilor din Ardealul ocupat de hortisti, pe care i-a ajutat cu hrana si cu adapost. Ca o încununare a eforturilor sale pe plan cultural, în 7 august 1943, este ales membru pe viata a asociatiei Astra. În anul 1955 este numit Protopop al Protopopiatului Baia Mare, unde va functiona pâna în anul 1960 desfasurând o bogata activitate misionara, pastorala si liturgica, pentru ca dupa anul 1960 sa functioneze ca preot raroh la Parohia Lapusel, stingându-se din viata în anul 1983.
În anul 1960 este ales ca Protopop de Baia Mare P.c. Pr. Dr. Pop Carol, nascut la 9 august 1908, în localitatea Cavnic, fiul lui Maria si Aurel Pop, oameni simpli, cu posibilitati modeste. Primele clase primare le face la Cavnic, o parte în Baia Mare, familia mutându-se, apoi, în Firiza, unde parintii lui se angajeaza la o exploatare miniera pentru a se putea întretine. Urmeaza liceul Gheorghe Sincai din Baia Mare, în perioada anilor 1925-1929, predând ore elevilor de la ciclul gimnazial pentru a-si putea continua studiile, reusind sa-si ia bacalaureatul în Carei, judetul Satu Mare. Timp de un an urmeaza Institutul Teologic Greco-Catolic de la Gherla, fiind trimis cu o bursa la Roma, unde, timp de trei ani, studiaza teologia si filosofia, luându-si doctoratul în filosofie. Revenit în tara, este numit preot pe seama Parohiei Gherausa din judetul Satu Mare, pe care o pastoreste timp de aproape 19 ani, cu frumoase realizari, fiin retinut, în timpul Dictatului de la Viena, pentru putin timp. Meritul incontestabil al P.c. Protopop Dr. Pop Carol a fost acela ca s-a numarat printre cei 38 de protopopi care în 1948, la 21 octombrie, au semnat actul de revenire la sânul Bisericii de care, cu aproape 250 de ani în urma, s-au despartit. În cadrul sedintei ce a avut loc în biserica Sf. Nicolae din Baia Mare, prezidata de I.P.S. Sebastian Rusan, P.c. Pr. Dr. Pop Carol este numit Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Baia Mare. Pâna la numirea sa ca Protopop, pr. Carol Pop a functionat, o perioada, ca vicar al P.S. Valerian al Oradiei si o perioada ca Protopop la Satu Mare. Personalitatea P.c. Pr. Protopop Dr. Carol Pop s-a vadit, atât prin frumoasa si vasta cultura, cât si prin tinuta si prestanta lui demna, fiind apreciat de confratii sai din subordine, conducând Oficiul protopopesc pâna în 1978, când se pensioneaza. Pentru meritele sale, atât pe tarâm bisericesc, cât si social, a fost distins cu cele mai înalte onoruri bisericesti, dar si de catre autoritatile statului.
Odata cu pensionarea P.c. Pr. Protopop Dr. Pop Carol, parintele Mociran Gavril este ales Protopop al Protopopiatului Baia Mare în 1978, functionând si ca preot al bisericii Sfântul Nicolae din Baia Mare. Protopopul Mociran Gavril s-a nascut în Carbunar, o veche parohie ortodoxa, la 20 august 1940, ca primul fiu dintre cei trei copii ai lui Vasile si Rozalia, oameni simpli, dar cu o puternica credinta în Dumnezeu. Clasele primare le-a urmat în satul natal, iar ciclul doi la scoala din Grosi, pentru ca în 1955 sa se înscrie la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca, pe care-l absolva în 1960, iar în urmatorii patru ani, 1960-1964, îsi desavârseasca studiile teologice la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Dupa terminarea facultatii, timp de un an, functioneaza ca prim-cântaret la Catedrala ortodoxa din Baia Mare, fiind hirotonit pe seama parohiei Mara, unde va pastori pâna-n anul 1968, an din care, cu data de 1 iulie, parintele Mociran Gavril, functioneaza ca preot paroh în Parohia Bozânta Mare, pâna la 31 decembrie 1969. Activitate rodnica desfasurata în cei cinci ani de pastoratie în cele doua parohii, determina transferul Pr. Mociran Gavril la biserica Sfântul Nicolae din Baia Mare, începând cu 1 ianuarie 1970. În acest timp, din 1968, a lucrat si ca secretar al Protopopiatului, pâna în 1973. Înca din primii ani de pastoratie si-a creat o personalitate de mare orator, slujind si vorbind pe întelesul auditorului, fiind deseori invitat cu ocazia serviciilor religioase în parohiile din cadrul Protopopiatului Baia Mare. Odata cu anul 1990 au aparut actiunile de prozelitism si de pretentie a Bisericii Unite cu Roma, de dezbinare a credinciosilor de acelasi neam, care, pentru a-si atinge scopul, nu s-au dat în laturi de-a aduce jigniri si amenintari preotilor si ierarhilor Bisericii Ortodoxe. P.c. Protopop a avut întâlniri cu reprezentantii Bisericii Unite, facând propuneri rezonabile în vederea aplanarii situatieiaparute. Pozitia intransigenta a P.c. Protopop Mociran Gavril în pastrarea credintei stramosesti a facut sa fie supus mai multor amenintari si chiar atentate la viata si la familia sa, în mai multe rânduri, la Cetatele, Sisesti, ori la locuinta personala, pentru ca, macinat de o boala nimicitoare, sa se stinga din viata în vara anului 1995.
Dupa trecerea în eternitate a Pr. Protopop Mociran Gavril, este numit în functia vacanta de P.c. Pr. Filip Ioan. Nascut la 7 ianuarie 1940 în localitatea Cupseni, jud. Maramures, dupa clasele gimnaziale se înscrie la Seminarul Teologic din Cluj, precum si la Scoala tehnica miniera din Baia Mare, studiile teologice desavârsindu-le în cadrul Institutului Teologic din Sibiu. Timp de cinci ani si jumatate functioneaza ca tehnician minier la Centru de cercetari pentru minereuri neferoase din Baia Mare, iar la 9 noiembrie 1968 este hirotonit preot pentru trebuintele Parohiei Oarta de Jos din cadrul Protopopiatului Baia Mare. Din data de 1 octombrie 1973 a fost transferat la Parohia Lapusel, pentru ca începând cu anul 1979 sa functioneze la Parohia Baia Mare IV-Valea Rosie din Baia Mare, ocupând, în paralel si postul de preot misionar, iar apoi pe cel de secretar protopopesc în cadrul Protopopiatului Baia Mare. Dupa moartea fostului protopop Mociran Gavril, în anul 1995, este numit în functia vacanta de protopop, functie pe care o detine pâna în anul 2002, când este pensionat pentru limita de vârsta. Pe tot parcursul activitatii sale desfasurate la parohiile pastorite, precum si în cadrul Protopopiatului, Prea cucernicia sa s-a dovedit a fi un vrednic slujitor al sfântului altar, un bun administrator si gospodar al treburilor bisericesti.
La 1 septembrie 2002, conducerea Protopopiatului Ortodox Roman Baia Mare i-a fost incredintata P.c. Pr. Coroian Fabian, inspector eparhial incepand cu data de 1 februarie 2001 in cadrul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului.
Preacucernicul Preot Protopop Coroian Fabian s-a nascut la 1 iulie 1958 in localitatea Jurca, com. Recea-Cristur, jud. Cluj, din parintii Iosif si Anica, oameni harnici si muncitori, buni credinciosi ai Bisericii strabune. Clasele primare le-a urmat in satul natal Jurca, iar clasele gimnaziale in localitatea Ciubancuta. Intre anii 1974-1979 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, apoi cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu intre anii 1980-1984.
La 6 iulie 1985 este hirotonit preot de catre vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu pe seama parohiei Remetea Chioarului, Protoieria Lapus, jud. Maramures, unde a slujit pana in iunie 2006, cand este trasnferat la Parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Baia Mare. La parohia Remetea Chioarului a ridicat o casa parohiala terminata in anul 1987 si o biserica terminata si sfintita in anul 1999 de catre I.P.S. Justinian Chira.
Imediat dupa preluarea Protopopiatului, s-a trecut la rezolvarea problemelor administrative stringente. Astfel, intrucat Protopopiatul Baia Mare functiona de ani de zile intr-o cladire a parohiei Baia Mare I de pe strada Vasile Lucaciu nr. 49, incepand cu toamna anului 2003 Sediul protopopesc s-a mutat intr-o cladire de pe str. Simion Barnutiu nr. 8 construita de catre Protopopiatul Baia Mare in colaborare cu parohia Sfantul Nicolae. Lucrarile de constructie au fost executate sub indrumarea vrednicului Preot Balan Gheorghe, secretar protopopesc si Preot II la parohia susamintita, noul sediu fiind inzestrat cu tot ceea ce este necesar pentru o buna functionare. Cu toate acestea, Protopopiatul Baia Mare nu a avut niciodată un spatiu propriu, iar aceasta situatie delicată l-a framantat în permanenta pe noul Protopop Cororian Fabian. Astfel, in anul 2010, prin buna administrare a fondurilor Institutiei, s-a reusit achizitionarea unei locatii în orasul Baia Mare, situată pe str. Gheorghe Doja, nr. 8, care a devenit proprietate tabulara a Protopopiatului pentru prima data in istoria existentei sale, fiind amenajata pentru desfasurarea activitatilor în bune conditii. In luna mai a anului 2011 a fost inaugurata noua locatie a Sediului protopopesc prin binecuvantarea de catre Preasfintitul Iustin Hodea Sigheteanul si in prezenta preotilor din Protopopiat. Pentru o buna desfasurare a tuturor activitatilor din Protopopiat: conferinte preotesti, cercuri pastorale, sedinte administrative, precum si multe alte activitati ce necesita intrunirea tuturor preotilor, prin purtarea de grija a Preotului Protopop Coroian Fabian, sprijinit in permanenta de catre secretarul protopopesc Preot Ioan-Zorel Buia si prin buna colaborare cu preotii Protoieriei Baia Mare, in luna martie a anului 2015 au inceput lucrarile de extindere a Sediului protopopesc, care speram ca se vor finaliza in cel mai scurt timp posibil. Protopopiatul mai detine o masina achizitionata in anul 2006 pentru nevoile Institutiei. La ora actuala, Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare cuprinde un numar de 123.525 credinciosi, conform recensamantului populatii din anul 2011, fiind structurat in 64 de parohii, 1 manastire si 1 schit. Pe raza Protopopiatului Baia Mare isi desfasoara activitatea 105 preoti, dintre care 87 la parohii, 6 la Catedrala Eparhiala Sfanta Treime, 8 preoti la Unitatile auxiliare de cult (Unitatea Militara, Unitatea de Jandarmi, Penitenciarul de Maxima Siguranta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Spitatlul Judetean, Spitalul TBC, Spitatul de Boli Infectioase si Policlinica 2), 1 preot la Manastirea Habra si un staret la Schitul Chiuzbaia, precum si 2 preoti misionari.