Cu o existenta ce se intinde pe parcursul a sase secole (1391 – actul patriarhal al patriarhului Antonie al Constantinopolului, prin care manastirea Peri din Maramures devine Stavropighie si unde aminteste de existenta „arhiereilor locali”), Episcopia Maramuresului a avut o istorie extrem de zbuciumata. In pofida credintei puternice a maramuresenilor si atasamentului lor fata de Ortodoxie, ei n-au avut parte de o organizare bisericeasca bine asezata, care sa nu fie vulnerabila unor administratii trecatoare, care i-au negat si suprimat intotdeauna drepturile. Dupa anul 1705, cand este aruncat in inchisoare episcopul Iosif Marturisitorul din Maramures, pe care Sfantul Sinod al B.O.R. l-a canonizat in 1992, la propunerea P.S. Episcop Justinian Chira, scaunul episcopal al ierarhilor de Maramures nu era intr-un loc anume si mai cu seama nu era intr-un centru urban. Cel mai adesea era intr-o manastire (ex. Barsana), iar episcopul era ceea ce profesorul si istoricul Mircea Pacurariu numeste in Istoria Bisericii Ortodoxe Romane – horepiscop ( adica episcop de tara). Voievozii maramureseni au incercat, si adesea au reusit, sa infiripeze centre bisericesti superioare pe langa curtea lor, insa datorita imprejurarilor istorice si spatiului geopolitic caruia apartinea Maramuresul si a interesului Imperiului Austro – Ungar fata de aceste meleaguri, insusi voievodul Bogdan din Cuhea Maramuresului, unul dintre cei mai reprezentativi, a fost nevoit sa-si paraseasca Maramuresul drag si sa plece in pribegie peste munti, unde pune bazele statului Moldova – 1359.
Din 1739 – cu ultimul episcop ortodox amintit cu numele si pana in 1937, Maramuresului nu i-a fost ingaduit sa aiba episcop ortodox datorita uniatiei, care a fost o actiune politica impusa. La 1700 romanii au fost declarati uniti fara sa fie consultati, iar daca au indraznit sa-si ridice glasul, represiunile erau atat de violente si inumane incat acestia s-au resemnat in noua situatie. Declarati uniti in masa, deci in mod formal, in realitate ei tineau mai departe datina mosilor si stramosilor lor ceea ce au fost inainte – ortodocsi. Ultimele doua recensaminte, din 1992 si 2002, dovedesc cat se poate de clar acest lucru.
