Drumul dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei traversează Munţii Gutâiului, trecând prin comuna Deseşti. Pe aceste meleaguri, nu departe de izvoarele râului Mara, se păstrează una dintre cele mai importante biserici ale Maramureşului. Zidită în anul 1717 – după alte surse, în anul 1770, pe locul alteia mai vechi, lăcaşul de cult a primit hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost pictată, în jurul anului 1780, de Radu Munteanu şi Alexandru Ponehalschi.
Arhitectura edificiului se înscrie în linia tradiţională a bisericilor maramureşene, armonia proporţiilor întărind impresia de simplitate şi eleganţă, atât de specifice acestor monumente. Bârnele superioare ce susţin şarpanta sunt sculptate în formă de scară, conferind ansamblului o siluetă deosebită.
Planul lăcaşului de cult cuprinde un corp principal rectangular – care, la exterior, se aseamănă cu planul unei biserici de tip sală – ce este format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Naosul are bolta semicilindrică şi streaşina dublă. Peste pronaosul tăvănit se înalţă turnul-clopotniţă cu coif ascuţit, întregul ansamblu arhitectonic fiind sprijinit pe un soclu de piatră.
În interiorul edificiului se pătrunde printr-un portal încrustat cu motive decorative geometrice şi vegetale, dar şi cu elementul funiei răsucite, simbol al unităţii creştinilor. Pictura, excepţional păstrată, a beneficiat de o restaurare completă, ce conferă monumentului înfăţişarea originală. Temele iconografice ale Deseştiului sunt comune tuturor bisericilor cu pictură postbizantină, însă aici pot fi urmărite mult mai uşor.
Pronaosul dezvoltă tema Judecăţii de Apoi, aici – dar şi la Poienile Izei – putând fi identificate foarte uşor valenţele moralizatore ale acestei teme. Dacă în arta de tradiţie bizantină din secolele anterioare, principalii oameni pictaţi în iad sunt ereticii şi împăraţii persecutori, aici putem uşor observa felul cum valenţele teologice ale scenei se diminuează, păcatele trupeşti prevalând celor ce ţin de credinţă. Astfel, cel ce fură pământ nerespectând hotarul, cel ce fură profitând de meseria sa de morar sau de neguţător, sau cel ce distruge familiile, devin personaje principale în scene ce ne prezintă un iad plin de instrumente de tortură folosite în evul mediu.
Valoarea monumentului constă în realizarea sa tehnică, în ştiinţa perfectă a execuţiei şi a asamblării elementelor din lemn. Armonia arhitecturală şi integrarea perfectă a elementelor decorative din lemn cu cele iconografice au generat un ansamblu de o simplitate şi de o eleganţă remarcabile.
Publicat în Patrimoniu UNESCO
Comentarii 0