Construită la începutul secolului al XVIII-lea, ca loc de rugăciune pentru o importantă comunitate monahală, actuala biserică monument UNESCO a fost catedrala episcopului Gavriil al Maramureşului. Fiu al locului, episcopul a susţinut în Bârsana o şcoală mănăstirească şi un centru de difuzare a cărţilor. Evenimentele petrecute în ultimii trei sute de ani pe Valea Izei şi-au lăsat amprenta pe bârnele bisericii din Bârsana, mai mult decât pe alte monumente.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, curtea imperială a impus în Transilvania şi Maramureş secularizarea averilor mănăstireşti şi închiderea comunităţilor monahale. Această campanie a afectat în mod direct comunitatea monahală, care a fost nevoită să se retragă spre Moldova. Rămasă fără protecţie, biserica a fost salvată de oamenii din sat, care au demontat-o bucată cu bucată şi, în jurul anului 1800, au reconstruit-o pe actualul amplasament. Pentru o bună reasamblare, bârnele au fost marcate cu semne ce se pot vedea şi astăzi. Aşezate pe un soclu de piatră, bârnele cioplite din trunchiuri mari de stejar – din care au fost realizaţi pereţii – au fost îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”.
De două sute de ani, biserica păzeşte liniştea maramureşenilor înmormântaţi în cimitirul de pe dealul Jbârului, în stânga drumului ce porneşte de la Sighetu Marmaţiei, însoţind râul Iza. Planul construcţiei este dreptunghiular, cu patru camere: pridvor, pronaos, naos şi altar. Absida altarului are cinci laturi, fiind învelită cu un acoperiş simplu. Deasupra celorlalte camere ale lăcaşului de cult, acoperişul este realizat în două trepte, adăpostind înspre vest un balcon. Ornamentaţiile şi modul de realizare a faţadei vestice sunt identice cu cele ale pridvoarelor caselor tradiţionale. Decorul sculptat în lemn utilizează motive frecvente în Maramureş, precum cel al funiei răsucite sau al discului solar. Întreaga biserică pare a fi încinsă de un brâu torsadat, întrerupt de un motiv solar în formă de cerc.
După mutarea ei în sat, a fost pictată de către Toader Hondor şi Ioan Plohod, iconografia monumentului fiind considerată a fi cea mai fericită expresie a barocului şi rococo-ului în pictura populară din această parte a ţării. Scenele sunt plasate în interiorul unor medalioane stilizate ce leagă întreg ansamblul iconografic. Impresionanta biserică de lemn de la Bârsana stă sub semnul unităţii stilistice desăvârşite şi al unui impecabil simţ artistic.
Publicat în Patrimoniu UNESCO
Comentarii 0