Adresa & Contact

Adresa noastra

Serelor Nr.2A, Baia Mare

GPS

47.648991629363, 23.574746711258

Telephone

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este un organ de specialitate al administrației publice centrale din România. A fost înființată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Începând cu ianuarie 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În cadrul ANAF se organizează și funcționează, de asemenea, Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor (ANV), direcțiile generale ale finanțelor publice județene (DGFP) și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București[1], precum și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).
Filialele regionale ale ANAF se numesc Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGFP), iar filialele județene ale ANAF se numesc Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP). ANAF este împărțită în 8 regiuni administrative:
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești: jud. Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara: jud. Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca: jud. Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași: jud. Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov: jud. Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova: jud. Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați: jud. Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
– Direcția Regională a Finanțelor Publice București: jud. Ilfov, Sector 1, Sector 2, Sector 3, Sector 4, Sector 5, Sector 6
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a reorganizat ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care s-a desființat la 30 octombrie 2013. În cadrul ANAF s-a înființat Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală. Direcția generală antifraudă fiscală este coordonată de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim‐ministrului, și condusă de un inspector general antifraudă, ajutat de inspectori generali adjuncți antifraudă. În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează, pe lângă structurile de prevenire și control, Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauză având ca obiect infracțiuni economico‐financiare.